Gruia Dufaut

AJUTOARE DE STAT PENTRU DEZVOLTAREA DE SERVICII TIC INOVATOARE

AJUTOARE DE STAT PENTRU DEZVOLTAREA DE SERVICII TIC INOVATOARE

Ultima actualizare: 6 noiembrie 2018

În acord cu tendința globală de încurajare a investițiilor în domeniul inovării și creării de instrumente și servicii în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC), a fost introdusă o nouă schemă de ajutoare de stat acordate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) interesate să dezvolte instrumente și servicii TIC inovatoare.

Noua schemă de ajutoare a fost aprobată prin Ordinul nr. 952/781/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 857 din 9 octombrie 2018. Obiectivul schemei este, de asemenea, să faciliteze colaborarea între societățile specializate în domeniul TIC și clustere, astfel încât să se asigure un acces rapid și facil la implementarea rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare, în vederea obținerii de instrumente inovatoare.

Activitati eligibile

Printre activitățile pentru care IMM-urile pot beneficia de finanțare nerambursabilă, în anumite condiții, se numără:

  • Achizițiile de active corporale și necorporale pentru crearea de instrumente/servicii TIC,
  • Desfășurarea activităților de cercetare și dezvoltare, în cadrul proiectelor de inovare ale IMM-urilor care activează în domeniul TIC;
  • Dezvoltarea proiectelor de inovare de proces și inovare organizațională;
  • Serviciile de consultanță în domeniul inovării și suportului pentru inovare.

Schema cuprinde următoarele ajutoare de Stat:

  • Ajutoare de Stat regionale pentru investiții
  • Ajutoare de stat pentru proiecte de cercetare-dezvoltare și dezvoltare
  • Ajutoare de Stat pentru inovare pentru IMM-uri
  • Ajutoare de Stat pentru inovarea de proces și inovare organizațională

Beneficiarii schemei de ajutor de stat

Sunt eligibile pentru a depune proiecte întreprinderile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii) care își desfășoară activitatea în România și sunt axate pe domeniul TIC (producția de subansamble electronice, producția de alte componente electronice, activități de creare a software-ului personalizat, activități de consultanță în domeniul tehnologiei informației, activități de management al instrumentelor de calcul, cercetare-inovare în biotehnologie etc.).

De asemenea, sunt eligibile întreprinderile (microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii) care își desfășoară activitatea în cadrul clusterelor axate pe domeniul TIC sau consorțiile (parteneriatele) de microîntreprinderi, întreprinderi mici sau mijlocii care își desfășoară activitatea pe teritoriul României în cadrul clusterelor axate pe domeniul TIC, cu respectarea condițiilor prevăzute de dispozițiile legale.

Bugetul schemei de ajutor de stat

Această schemă de ajutoare de stat se aplică de la data publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv 9 octombrie 2018, și până la data utilizării bugetului alocat, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Bugetul total estimat al schemei este de 94,12 milioane de euro, iar plata ajutorului de Stat trebuie efectuată până la 31 decembrie 2023. Valoarea maximă a ajutorului de Stat acordat pentru fiecare proiect este de 3.500.000 euro (echivalentul în lei), iar cea minimă este de 500.000 euro (echivalentul în lei).

Pe același subiect

Abonați-vă la newsletter-ul nostru

Va rugăm sa bifați caseta de mai jos pentru a vă abona

Utilizăm cookie-uri pentru a asigura buna funcționare a site-ului web și a spori performanțele conținutului acestuia, precum și pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența de navigare a vizitatorilor, dar și pentru a-i ajuta pe utilizatori să efectueze diverse activități fără a trebui să reintroducă informații atunci când navighează de la o pagină la alta sau când revin pe site mai târziu. Prin alegerea opțiunilor de mai jos, îți exprimi acordul explicit de stocare a cookies pe care le-ai selectat. Citeste Politica privind cookies Click aici.


Închide Accept