Gruia Dufaut

COUNTEMISSIONSEU: DIN 2030, NOI REGULI PENTRU CALCULAREA EMISIILOR GENERATE DE SERVICIILE DE TRANSPORT

COUNTEMISSIONSEU: DIN 2030, NOI  REGULI PENTRU CALCULAREA EMISIILOR GENERATE DE SERVICIILE DE TRANSPORT

Ultima actualizare: 7 iulie 2026

COUNTEMISSIONSEU: DIN 2030, NOI  REGULI PENTRU CALCULAREA EMISIILOR GENERATE DE SERVICIILE DE TRANSPORT

Regulamentul (UE) 2026/1030 privind contabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport, publicat in Jurnalul oficial al UE din 12 mai 2026, se va aplica, ca regulă generală, de la 2 decembrie 2030. Până la această dată, Comisia Europeană urmează să pregătească o parte esențială a infrastructurii tehnice necesare aplicării regulamentului, inclusiv o bază de date principală a Uniunii cu valori implicite pentru intensitățile emisiilor și un instrument european de calcul gratuit, simplificat și ușor de utilizat.

Noul regulament, cunoscut și sub denumirea CountEmissionsEU, introduce un cadru comun la nivelul UE pentru calcularea și comunicarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de serviciile de transport care încep sau se încheie pe teritoriul Uniunii.

Scopul său este de a face datele relative la aceste emisii mai ușor de comparat, mai transparente și mai fiabile.

În prezent, operatorii economici pot utiliza metode, baze de date și instrumente de calcul diferite. Rezultatul este o piață în care informațiile privind amprenta de carbon a serviciilor de transport nu sunt comparabile și pot genera confuzie pentru clienți, autorități publice și parteneri contractuali.

Regulamentul nu creează, ca regulă generală, o obligație pentru toate companiile de a calcula și a face publice informațiile cu privire la emisiile aferente serviciilor de transport. El devine însă aplicabil atunci când aceste informații sunt calculate și prezentate în mod voluntar, contractual sau comercial, ori atunci când calculul și comunicarea lor sunt impuse de dreptul Uniunii sau de dreptul intern aplicabil.

Prin urmare, CountEmissionsEU va conta în special în relațiile comerciale dintre transportatori, operatorii din domeniul logisticii, expeditori și clienți, în achiziții publice, în lanțurile de subcontractare și în contextul raportărilor de durabilitate.

Elementul central al regulamentului este utilizarea unei metodologii comune: standardul EN ISO 14083:2023, referitor la cuantificarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de operațiunile din lanțul de transport. Calculul se realizează pe serviciu de transport și urmărește abordarea „well-to-wheel”, adică include atât emisiile legate de furnizarea energiei, cât și pe cele generate de utilizarea vehiculelor în operațiunile de transport și în nodurile de transport.

Cui se aplică regulamentul

Regulamentul se aplică mai multor categorii de entități implicate în calcularea, furnizarea, intermedierea sau verificarea datelor privind emisiile generate de serviciile de transport.


Sunt vizate în primul rând entitățile care calculează și divulgă emisii: operatorii de transport, organizatorii de servicii de transport și operatorii de noduri de transport.

În practică, aceasta poate include transportatori rutieri, feroviari, aerieni sau maritimi, operatori din domeniul logistic, case de expediții, integratori de servicii multimodale, operatori de terminale, porturi, aeroporturi, centre logistice sau alte infrastructuri de transfer.

Regulamentul se aplică și expeditorilor, atunci când aceștia comandă servicii de transport pentru deplasarea mărfurilor și, în funcție de situație, pot acționa ca operatori de transport, organizatori de servicii de transport sau intermediari de date.

Sunt vizate, de asemenea, entitățile tehnice care sprijină calculul sau verificarea emisiilor: dezvoltatorii de instrumente externe de calcul, dezvoltatorii de baze de date operate de terți și organismele de evaluare a conformității.

Date dezagregate la nivelul serviciului de transport

Un element central al Regulamentului este cerința ca informațiile să fie calculate și prezentate la nivelul serviciului de transport. Aceasta înseamnă că entitățile vizate trebuie să poată furniza date privind emisiile aferente unui anumit serviciu, unei anumite rute, unui anumit transport sau unei anumite prestații contractuale. Divulgarea emisiilor înainte de furnizarea serviciului este încurajată, deoarece permite clienților, autorităților publice și consumatorilor să ia decizii informate. Totuși, regulamentul admite și divulgarea după prestarea serviciului, mai ales în relațiile B2B care implică lanțuri logistice complexe, subcontractare sau utilizarea datelor primare.

Date primare, date secundare și valori implicite

Datele primare pot proveni din consumuri efective, distanțe reale, încărcături, tipuri de vehicule, surse de energie sau alte date operaționale relevante.

În același timp, regulamentul semnalează că nu toate entitățile pot genera sau accesa imediat date primare complete. De aceea, cadrul european permite utilizarea datelor secundare, care pot include valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră. Acestea trebuie să provină din surse autorizate, inclusiv baza de date principală a Uniunii sau baze de date ale unor părți terțe care au trecut printr-o verificare tehnică a calității.

Baza de date principală a Uniunii

Comisia Europeană, cu sprijinul tehnic al Agenției Europene de Mediu, urmează să creeze până la 2 decembrie 2029 o bază de date principală a Uniunii cu valori implicite pentru intensitățile emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceasta va include, în măsura posibilului, valori implicite pentru tipurile de vehicule utilizate în mod obișnuit în Uniune. Ea trebuie să fie suficient de detaliată și să reflecte particularități sectoriale, regionale și naționale. Accesul la baza de date a Uniunii va fi gratuit.

Instrumentul european de calcul

Până la 2 iunie 2030, Comisia trebuie să adopte acte de punere în aplicare pentru a pune la dispoziția publicului un instrument european de calcul.

Verificare, dovezi și sarcina administrativă

Regulamentul introduce cerințe privind verificarea datelor și evaluarea conformității, dar păstrează un principiu de proporționalitate. Entitățile care calculează și divulgă date privind emisiile trebuie să poată prezenta dovezi care susțin rezultatele comunicate. Aceste dovezi trebuie puse la dispoziția autorităților competente sau a altor părți terțe, dacă acest lucru este impus prin obligații legale sau contractuale.

IMM-urile sunt scutite de cerințele de verificare, cu excepția cazului în care aleg să obțină o dovadă a conformității. Această soluție evită impunerea unor costuri disproporționate asupra operatorilor mici. În același timp, întreprinderile mari trebuie să țină seama de principiul proporționalității atunci când solicită verificarea conformității partenerilor din lanțul valoric, în special a IMM-urilor.

Pentru sectoarele în care există deja verificatori acreditați potrivit altor acte legislative ale Uniunii, cum ar fi transportul maritim sau aviația, regulamentul permite recunoașterea acestor verificatori pentru activitățile relevante, cu respectarea condițiilor prevăzute.

Răspunderea intermediarilor de date

Dacă un intermediar de date doar obține, combină și divulgă date privind emisiile furnizate de alte entități, acesta nu ar trebui, în principiu, să fie considerat răspunzător pentru încălcări legate de calcularea, verificarea sau certificarea instrumentelor de calcul, cu excepția cazului în care există acorduri separate. Totuși, intermediarul nu este liber de obligații. El trebuie să depună eforturi pentru a evita divulgarea unor informații inexacte sau incorecte, să respecte normele de comunicare și transparență și să indice sursa informațiilor.

Impact contractual și comercial

În relațiile comerciale, clienții vor putea solicita date privind emisiile aferente serviciilor comandate. Operatorii de transport și organizatorii de servicii logistice vor trebui să știe dacă datele comunicate sunt simple estimări, valori implicite sau rezultate bazate pe date primare. Contractele vor trebui să clarifice cine calculează emisiile, ce metodologie este utilizată, cine furnizează datele operaționale, cine răspunde pentru exactitatea lor, dacă este necesară verificarea și în ce condiții datele pot fi folosite pentru raportări de durabilitate, achiziții publice sau comunicări comerciale. În lanțurile de subcontractare, aceste aspecte devin și mai importante. Un organizator de transport care furnizează clientului final date privind emisiile va depinde adesea de datele primite de la transportatori, operatori de noduri sau intermediari digitali.

Legătura cu raportarea de durabilitate și achizițiile publice

Regulamentul nu înlocuiește obligațiile de raportare privind durabilitatea, dar poate deveni un instrument tehnic important pentru companiile care trebuie să își documenteze emisiile indirecte din transport. Pentru companiile supuse raportării CSRD, datele obținute potrivit CountEmissionsEU pot contribui la o mai bună documentare a emisiilor din lanțul valoric, cu condiția ca informațiile să fie compatibile cu metodologia aplicabilă raportării respective. În achizițiile publice, datele standardizate privind emisiile pot influența evaluarea ofertelor, mai ales acolo unde autoritățile publice introduc criterii de mediu sau cerințe de performanță climatică.

Pe același subiect

Abonați-vă la newsletter-ul nostru

Va rugăm sa bifați caseta de mai jos pentru a vă abona

Gruia Dufaut & Asociatii nu comunică niciodată prin gmail sau prin alte servicii publice de e-mail.

Fiți vigilenți împotriva phishing-ului:

- Verificați cu atenție adresa de e-mail a expeditorului înainte de a răspunde sau de a partaja informații sensibile.

- Dacă primiți un e-mail care pretinde că este de la Gruia Dufaut & Asociatii, dar provine de la un alt domeniu, nu răspundeți și contactați-ne direct.

Închide