SUCCESIUNI FRANȚA – ROMÂNIA : REGULI ȘI DEMERSURI EXPLICATE PAS CU PAS

De ce este utilă compararea procedurilor din Franța și România?

Între mobilitatea intracomunitară, investițiile imobiliare și familiile „mixte”, succesiunile franco‑române au devenit frecvente: defunctul poate avea reședința într-un stat, moștenitori în celălalt și bunuri în ambele state.

În astfel de dosare, revin sistematic trei întrebări esențiale:

• Ce lege se aplică pentru a stabili moștenitorii și drepturile acestora?
• Ce autoritate este competentă să soluționeze succesiunea?
• În ce stat(e) trebuie îndeplinite formalitățile fiscale și în ce termene?

FOCUS
- O succesiune este considerată „internațională” de îndată ce prezintă un element de legătură cu mai multe state (reședința defunctului, locul decesului, bunuri, moștenitori, cetățenie etc.).
- Legea succesorală (care guvernează devoluțiunea) este distinctă de legea fiscală (care stabilește impozitul).
- Succesiunile franco‑române se analizează în lumina Regulamentului (UE) nr. 650/2012.

Cadrul european: Regulamentul (UE) nr. 650/2012

În cadrul Uniunii Europene, Regulamentul (UE) nr. 650/2012 urmărește ca o succesiune transfrontalieră să fie tratată în mod coerent de o singură autoritate, în temeiul unei singure legi succesorale.

• Legea aplicabilă – regula generală: reședința obișnuită a defunctului

Ca regulă, legea aplicabilă succesiunii este legea statului în care defunctul își avea reședința obișnuită la momentul decesului. „Reședința obișnuită” se apreciază în concret în funcție de durata și regularitatea șederii, viața socială și familială, motivele prezenței etc.

• Legea aplicabilă – opțiune utilă: alegerea legii naționalității (professio juris)

Regulamentul permite unui cetățean european să prevadă, prin testament, ca viitoarea sa succesiune să fie guvernată de legea statului a cărui cetățenie o deține. Această opțiune este deosebit de utilă atunci când regulile de devoluțiune (rezervă succesorală, drepturile soțului etc.) diferă de la un stat la altul.

• Certificatul succesoral european (CSE)

Regulamentul introduce CSE, document emis de autoritatea competentă în materia succesiunii, care facilitează dovedirea, într-un alt stat membru, a calității de moștenitor (sau legatar, executor testamentar, administrator) și exercitarea drepturilor aferente, fără a fi necesară reluarea întregii proceduri.

FOCUS
- În UE, se urmărește identificarea unei singure legi succesorale aplicabile.
- Reședința obișnuită a defunctului este criteriul principal. - Alegerea legii naționalității trebuie exprimată clar prin testament.
- CSE este un instrument deosebit de eficient pentru recunoașterea drepturilor într-un alt stat membru.

Demersurile succesorale în Franța (privire de ansamblu)

În Franța, notarul are un rol central de îndată ce există un bun imobil, un testament sau mize patrimoniale semnificative.

Chiar și atunci când legea succesorală aplicabilă nu este legea franceză, pot fi necesare demersuri în Franța (de exemplu: fiscalitate, formalități imobiliare, relația cu băncile).

• Etapele cele mai frecvente

Etapa 1 – Reunirea actelor de stare civilă (deces, naștere, căsătorie), a informațiilor privind familia și a listei de bunuri/datorii.

Etapa 2 – Verificarea existenței unui testament (în special prin consultarea Fichier central des dispositions de dernières volontés – FCDDV).

Etapa 3 – Stabilirea dovezii calității de moștenitor (prin certificat sau act de notorietate, după caz).

Etapa 4 – Stabilirea inventarului patrimoniului (activ și pasiv).

Etapa 5 – Exercitarea opțiunii succesorale (acceptare / acceptare sub beneficiu de inventar / renunțare), în special în caz de datorii.

Etapa 6 – Îndeplinirea formalităților fiscale și, după caz, a formalităților de carte funciară.

• Dovedirea calității de moștenitor: pragul de 5.965 €

Pentru deblocarea fondurilor și îndeplinirea anumitor demersuri, este necesară dovada calității de moștenitor. În practică, dacă activele defunctului nu depășesc 5.965 €, poate fi suficientă o declarație/atestare semnată de toți moștenitorii (în anumite condiții).

Peste acest prag, este necesar un act de notorietate întocmit de notar.

• Declarația de succesiune: 6 luni (deces în Franța) / 12 luni (deces în afara Franței)

Pe plan fiscal, depunerea declarației de succesiune este supusă unor termene stricte: cu titlu orientativ, 6 luni în caz de deces survenit în Franța și 12 luni în caz de deces în afara Franței (cu unele excepții locale).

• Acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar (acceptare la concurența activului net)

În dreptul francez, moștenitorul poate accepta „la concurența activului net” pentru a‑și limita expunerea la datoriile succesiunii. Acest mecanism este deosebit de util atunci când pasivul este incert. Într-un dosar franco‑român, trebuie verificat dacă există sau nu un mecanism echivalent în funcție de legea succesorală aplicabilă.

Demersurile succesorale în România (privire de ansamblu)

În România, succesiunea necontencioasă se desfășoară, în principal, în fața notarului public. În caz de contestare (litigiu privind calitatea de moștenitor, masa succesorală, cotele‑părți etc.), intervine instanța de judecată.

• Etapele cele mai frecvente

Etapa 1 – Sesizarea unui notar public (procedură necontencioasă) sau a instanței judecătorești (procedură contencioasă).

Etapa 2 – Identificarea moștenitorilor (legali și/sau testamentari) și a drepturilor acestora. Moștenitorul poate obține, de la notar, un certificat care atestă calitatea sa de moștenitor (certificat de calitate de moștenitor).

Etapa 3 – Stabilirea masei succesorale (activ și pasiv) pe baza înscrisurilor și probelor admisibile.

Etapa 4 – Obținerea unuia sau mai multor certificate de moștenitor (certificat de moștenitor) pentru bunurile defunctului.

Etapa 5 – Îndeplinirea formalităților fiscale și, în cazul bunurilor imobile, a formalităților de înscriere în cartea funciară.

• Documente frecvent solicitate (procedura notarială)

Se solicită, în special, actele de stare civilă (deces, naștere, căsătorie), titlurile de proprietate și certificatele fiscale aferente bunurilor defunctului, informații privind moștenitorii și eventualele datorii.

În practică, pot fi audiați doi martori pentru completarea dovezii privind existența moștenitorilor.

• Termene: opțiunea succesorală și „pragul de 2 ani” în materie fiscală

Două repere practice sunt adesea decisive:

- Opțiunea succesorală: în dreptul român, moștenitorii au la dispoziție un an de la deschiderea succesiunii pentru a accepta sau a renunța la moștenire (articolul 1103 din Codul civil român).

- Fiscalitatea imobiliară: Codul fiscal prevede o scutire dacă succesiunea este dezbătută în termen de 2 ani; după expirarea acestui termen, se poate datora un impozit de 1% din valoarea imobilelor cuprinse în masa succesorală (impozit perceput prin notar).

• Existența (sau nu) a unor echivalențe cu opțiunile franceze

În dosarele franco‑române, moștenitorii se așteaptă uneori să regăsească mecanisme identice în ambele sisteme de drept. Or, anumite opțiuni prevăzute de dreptul francez (de exemplu, acceptarea la concurența activului net) nu au întotdeauna un echivalent strict în dreptul român.

Prin urmare, trebuie avut în vedere regimul legii succesorale aplicabile și instrumentele procedurale locale.

Puncte de comparație (moștenitori, soț/partener, testament)

• Rezerva succesorală și cotitatea disponibilă: aceeași logică, aplicare diferită

Ambele sisteme de drept disting între: o rezervă succesorală (parte minimă care revine anumitor moștenitori, denumiți „rezervatari”) și o cotitate disponibilă (parte de care defunctul poate dispune liber, în special prin testament).

În schimb, componența rezervei și modul de calcul al cotelor pot varia în funcție de legea națională aplicabilă (numărul de copii, drepturile soțului supraviețuitor, ordinea moștenitorilor etc.).

• Soțul supraviețuitor: poziție și protecție

În Franța, partea care revine soțului supraviețuitor depinde, în special, de prezența copiilor și de regimul matrimonial (după lichidarea acestuia).

În România, partea soțului supraviețuitor variază, de asemenea, în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs; soțul poate beneficia, în anumite situații, de o protecție asupra locuinței (drept de abitație) și asupra unor bunuri mobile de uz casnic.

• Parteneriat civil (PACS – Franța) vs lipsa unui echivalent în România

Aceasta este una dintre diferențele cele mai concrete pentru familiile franco‑române:

- Franța: partenerul de PACS nu are calitatea de moștenitor legal (nu moștenește automat), dar poate fi instituit legatar prin testament și beneficiază de un regim fiscal favorabil.

- România: PACS nu are un statut recunoscut; protecția automată este rezervată soțului căsătorit.

• Testamentul: forme, interdicții și publicitate

În ambele state, se întâlnesc în principal testamentul autentic (încheiat în fața unui notar) și testamentul sub semnătură privată / olograf (redactat și semnat de testator). În ambele sisteme, pactele asupra unei succesiuni viitoare și testamentele „reciproce” sunt, în principiu, supuse unor restricții și/sau interdicții; soluțiile de planificare se bazează, așadar, mai degrabă pe testament și pe organizarea patrimonială realizată în timpul vieții.

• Părți sociale și întreprindere de familie

Atunci când succesiunea cuprinde o societate sau părți sociale ale unei societăți, principalele obiective sunt continuitatea administrării, evaluarea patrimoniului, protecția unui moștenitor „reprezentant” și optimizarea fiscală.

- În Franța: mecanisme precum ”pactul Dutreil” pot reduce baza impozabilă, în anumite condiții (angajament de păstrare, continuarea exploatării etc.).

- România: transmiterea titlurilor nu este structurată în jurul unui regim echivalent „Dutreil” în sensul dreptului francez, iar analiza se concentrează mai mult pe organizarea societară și pe formalitățile locale.

Conform legii române, in cadrul unei societati cu raspundere limitata moștenitorii care dobândesc prin succesiune drepturile asupra părților sociale ale asociatului decedat pot deveni asociati daca actul constitutiv prevede o clauza de continuare cu mostenitorii si daca mostenitorii doresc acest lucru. Dacă însă actul constitutiv exclude sau nu conține nicio prevedere cu privire la continuarea societății cu moștenitorii, aceștia nu devin automat asociați. În acest caz, societatea trebuie să le plătească valoarea părților sociale moștenite, calculată potrivit ultimului bilanț contabil aprobat. Exista jurisprudenta conform careia valoarea partilor sociale este valoarea de piata de la data decesului.

Fiscalitate: de ce nu urmează întotdeauna aceeași logică

Regulamentul (UE) nr. 650/2012 organizează unitatea legii succesorale, dar nu instituie o unitate fiscală.

În practică, fiscalitatea depinde de regulile proprii fiecărui stat și, eventual, de convențiile fiscale menite să evite dubla impunere.

Prin urmare, faptul că defunctul a fost rezident fiscal într-un anumit stat nu înseamnă neapărat că moștenitorii vor fi supuși exclusiv fiscalității acelui stat.

FOCUS
- Chiar dacă succesiunea este guvernată de o lege unică (de exemplu, legea franceză), aceasta nu exclude aplicarea impozitelor în mai multe state.
- Criteriile de impunere pot fi diferite: reședința defunctului, localizarea bunurilor, reședința moștenitorilor etc.
- În caz de incertitudine, este necesar un raționament „stat cu stat” și verificarea existenței unui mecanism de eliminare a dublei impuneri.

• Franța: barem potențial ridicat în funcție de gradul de rudenie (și de criteriile de impunere)

Drepturile de succesiune variază considerabil în funcție de gradul de rudenie și de valoarea transmisă. Ele pot fi deosebit de ridicate (până la 60%) în cazul moștenitorilor fără legătură de rudenie. Soțul supraviețuitor și partenerul de PACS beneficiază, în anumite condiții, de scutiri de la plata drepturilor de succesiune.

O atenție specială trebuie acordată în prezența elementelor de extraneitate. În anumite situații, Franța poate impozita bunuri situate în afara teritoriului său (de exemplu, în funcție de reședința fiscală a defunctului sau, în unele cazuri, de reședința fiscală a moștenitorilor).

• România: absența unui impozit succesoral „de tip francez”, dar existența unor taxe/onorarii și a regulii celor 2 ani

În România, nu există un impozit succesoral comparabil cu cel din sistemul francez, însă trebuie avute în vedere taxe și onorarii notariale, precum și o regulă fiscală specifică: după expirarea termenului de doi ani de la deces, se poate aplica un impozit de 1% asupra imobilelor cuprinse în masa succesorală.

• Exemplu clasic de risc de dublă impunere

Riscul de dublă impozitare apare mai ales atunci când defunctul deținea bunuri în România și în Franța și/sau moștenitorii au reședința în Franța, în timp ce anumite bunuri sunt situate în România (sau invers).

Concluzie: liste operaționale de verificare (Franța – România)

În dosarele franco-române, timpul și costurile pot fi reduse atunci când se verifică de la început care este legea aplicabilă, se adună documentele esențiale (acte de stare civilă, testament, documente patrimoniale) și se anticipează termenele procedurale și fiscale.

În fine, de îndată ce există bunuri în ambele state, o structură familială complexă sau un impact fiscal semnificativ, asistarea de către un profesionist obișnuit cu dosarele franco‑române permite evitarea incoerențelor (procedurale, privind titlurile de proprietate sau fiscalitatea) și a întârzierilor.

Ultima actualizare. Februarie 2026