Gruia Dufaut

PRINCIPALELE MODIFICĂRI FISCALE APLICABILE ÎN 2026

PRINCIPALELE MODIFICĂRI FISCALE APLICABILE ÎN 2026

Ultima actualizare: 9 ianuarie 2026

PRINCIPALELE MODIFICĂRI FISCALE APLICABILE ÎN 2026

Ordonanța de urgență nr. 89/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1203 din 24 decembrie 2025, aduce modificări fiscale importante cu aplicare începând cu anul 2026, prin ajustarea unor reguli introduse în Codul fiscal și prin clarificarea duratei de aplicare a acestora. Prin măsurile adoptate anul fiscal 2026 este configurat ca un an de tranziție, în care anumite regimuri fiscale sunt reduse sau menținute temporar, urmând să fie eliminate începând cu 2027. Scopul declarat este creșterea predictibilității cadrului fiscal, corectarea unor efecte economice nedorite și consolidarea disciplinei fiscale, într-un context bugetar mai restrictiv.

Prezentăm în cele ce urmează principalele modificări fiscale introduse de OUG nr. 89/2025 și, parțial, de Legea nr. 239/2025, care cuprind inclusiv o serie de excepții și măsuri ce trebuie analizate de la caz la caz.

Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA)

Pentru anul fiscal 2026, cota de impozitare aferentă impozitului minim pe cifra de afaceri (pentru contribuabilii care înregistreaza în anul precedent o CA de peste 50 milioane euro) se reduce de la 1% la 0,5%.

Aplicarea acestui regim este limitată expres până la data de 31 decembrie 2026, respectiv până la ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027, urmând ca impozitul minim pe cifra de afaceri să fie eliminat ulterior.

Ordonanța introduce obligații suplimentare pentru contribuabilii care au scăzut din baza de calcul a IMCA valoarea imobilizărilor în curs de execuție/activelor. Aceștia trebuie să mențină respectivele active în patrimoniu pentru o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementărilor contabile, fără a depăși 5 ani.

În caz de nerespectare, impozitul se recalculează retroactiv, cu accesorii fiscale.

Nu intră sub incidenţa acestor prevederi activele care se înscriu în oricare dintre următoarele situaţii:

a) sunt transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare;

b) sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment;

c) sunt distruse, pierdute, furate sau defecte şi înlocuite, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil.

d) sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligaţii prevăzute de lege.

Legislația în vigoare până la adoptarea OUG nr. 89/2025 nu prevedea obligații de menținere în patrimoniu a activelor scăzute din baza de calcul.

Impozitul specific pe cifra de afaceri pentru sectoarele petrol și gaze naturale (ICAS)

Aplicarea impozitului specific pe cifra de afaceri datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale este prelungită pentru anul fiscal 2026.

Regimul este menținut până la 31 decembrie 2026, urmând a fi eliminat începând cu anul fiscal 2027.

Se introduc, prin corelare cu regimul IMCA, obligații privind menținerea în patrimoniu a activelor pentru care s-au efectuat scăderi din baza de calcul și reguli privind alocarea costurilor excedentare ale îndatorării.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Începând cu 1 ianuarie 2026, regimul de impozitare al microîntreprinderilor a fost simplificat prin introducerea unei cote unice de impozitare de 1%, aplicabilă veniturilor realizate de contribuabilii care se încadrează în plafonul legal de microîntreprindere de 100.000 euro echivalentul în lei.

Încadrarea în plafon se verifică pe baza veniturilor cumulate de la începutul anului fiscal.

Prin OUG nr. 89/2025 s-a eliminat, astfel, sistemul cotelor diferențiate de 1% și respectiv 3% pentru CA de 60.000 euro și 100.000 euro, fiind abrogate și dispozițiile care condiționau nivelul impozitului, în funcție de existența salariaților sau de alte criterii precum încadrarea activităților principale sau secundare corespunzător anumitor coduri CAEN, precum cele aferente activităților din domeniul creării de software, servicii de tehnologia informațiilor sau activitatea restaurantelor, unități mobile de alimentație.

Depășirea plafonului în cursul anului are ca efect ieșirea automată din regimul de microîntreprindere și aplicarea impozitului pe profit (16%) începând cu trimestrul în care plafonul de 100.000 euro a fost depășit, fără recalcularea impozitului datorat pentru trimestrele anterioare.

Impozitul pe venit – majorarea cotei la 16% pentru anumite beneficii acordate asociaților

Cota de impozit pe venit se majorează de la 10% la 16% pentru veniturile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. h) și i) din Codul fiscal, respectiv bunurile și serviciile acordate asociaților sau acționarilor în folos personal și sumele plătite acestora peste prețul pieței.

Măsura se aplică începând cu 1 ianuarie 2026 și urmărește alinierea tratamentului fiscal al acestor venituri cu regimul aplicabil dividendelor.

Facilități fiscale pentru salariații încadrați cu salariul minim brut

Pentru anul 2026 se menține facilitatea fiscală constând într-o sumă lunară neimpozabilă și exceptată de la plata contribuțiilor sociale pentru salariații încadrați cu salariul minim brut pe țară.

Valoarea facilității este de 300 lei/lună pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026 și de 200 lei/lună pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2026. Aplicarea este condiționată de menținerea salariului de bază la nivelul minim garantat și de respectarea plafoanelor de venit brut total stabilite de lege.

Până la 31 decembrie 2025, facilitatea fiscală era aplicabilă într-o formă unitară, în cuantum de 300 lei/lună.

Impozitul pe construcții

Pentru anul fiscal 2026, impozitul pe construcții aplicabil persoanelor juridice române sau străine cu sediul permanent în Romania, precum și entităților care dețin construcții rămâne în forma și la nivelul actual de 0,5% aplicabil asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului precedent.

Totuși, OUG nr. 89/2025 a abrogat Titlului X din Codul fiscal care reglemenează acest impozit, măsura urmând să intre in vigoare începând cu anul fiscal 2027.

Accize – reformarea regimului de autorizare și control

OUG nr. 89/2025 introduce o restructurare amplă a regimului accizelor, cu aplicare de la 1 martie 2026. Autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor și expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați, precum şi operatorii economici care deţin atestate de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili se realizează exclusiv de o Comisie centrală instituită la nivelul ANAF.

Pentru operatorii economici cu risc fiscal ridicat se instituie obligația constituirii unei garanții de 120% din contravaloarea accizelor aferente produselor expediate, precum și obligații suplimentare de raportare, actualizare și eliberare a garanției.

În cazul în care antredepozitarul cu risc fiscal ridicat, care are obligații fiscale le ANAF cu mai mult de 5 zile față de termenul legal de plată, garanția legală pe care trebuie să o constituie se extinde și asupra acestora.

Operatorii autorizați anterior au obligația de a solicita reautorizarea sau reînregistrarea în perioada 1 martie – 31 mai 2026.

RO e-Factura – modificări aplicabile din 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, obligația de raportare în sistemul RO e-Factura se extinde și asupra facturilor emise către persoane impozabile nerezidente, înregistrate în scopuri de TVA în România, pentru operațiuni cu locul livrării/prestării în România, indiferent dacă beneficiarul are sau nu sediu permanent pe teritoriul național.

Tot de la 1 ianuarie 2026, termenul de transmitere a facturilor în sistemul RO e-Factura se modifică de la 5 zile calendaristice la 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii.

Noul termen se aplică uniform atât pentru relațiile B2B, cât și pentru B2C, cu excepțiile expres prevăzute de lege.

Pentru operațiunile efectuate către persoane fizice (B2C), OUG nr. 89/2025 introduce reguli specifice de raportare, care devin aplicabile începând cu 15 ianuarie 2026, inclusiv în ceea ce privește corelarea datelor transmise în RO e-Factura cu obligațiile declarative din sfera TVA.

Nerespectarea termenelor și obligațiilor de transmitere în sistemul RO e-Factura, astfel cum sunt modificate prin OUG nr. 89/2025, constituie contravenție și se sancționează potrivit regimului general prevăzut de Codul de procedură fiscală, cu amenzi diferențiate în funcție de categoria contribuabilului.

RO e-TVA – suspendarea notificării de conformare

Se abrogă obligația contribuabililor de a răspunde la „Notificarea de conformare RO e-TVA”.

Pentru contribuabilii care aplică sistemul TVA la încasare, transmiterea notificării se suspendă până la 30 septembrie 2026.

Mentinerea salariului minim pe economie în prima jumătate a anului

În perioada 1 ianuarie 2026 – 30 iunie 2026 valoarea salariului minim brut pe economie se menține la nivelul de 4.050 lei pe lună.  

Introducerea unui cadru complet pentru exportatorii înregistrați de produse energetice

Orice persoană fizică sau juridică care intenționează să exporte produse energetice accizabile are obligația de a se înregistra în prealabil ca exportator înregistrat la autoritatea vamală competentă.

Activitatea de export poate fi desfășurată exclusiv pe baza unui atestat valabil, antrepozitarii autorizați fiind expres excluși din acest regim.

Autoritatea vamală teritorială emite atestatul de exportator înregistrat în termen de 60 de zile de la depunerea documentației complete. Atestatul intră în vigoare la 1 a lunii următoare emiterii; este valabil 12 luni consecutive; nu este supus procedurii aprobării tacite.

Autorizarea este condiționată, printre altele, de: - lipsa obligațiilor fiscale restante; - lipsa condamnărilor pentru infracțiuni relevante în materie fiscală; - îndeplinirea criteriilor de integritate aplicabile administratorilor și asociaților.

Exportatorii înregistrați au obligația de a transmite raportări periodice către autoritatea competentă, până la data de 15 a lunii următoare perioadei de raportare, în condițiile stabilite prin norme metodologice.

Modificările intervenite în datele declarate impun actualizarea atestatului, la cerere sau din oficiu. OUG nr. 89/2025 reglementează expres și cazurile de revocare a atestatului.

Revocarea produce efecte imediat, iar contestarea nu suspendă efectele deciziei, ceea ce amplifică riscul operațional pentru exportatori.

ALTE MODIFICARI FISCALE IMPORTANTE

Cresterea la 16% a impozitului pe dividende

De reamintit că, prin pachetul fiscal adoptat în 2025 (Legea nr. 141/2025), dividendele distribuite începând cu 1 ianuarie 2026 vor fi impozitate cu o cotă de 16%, indiferent de anul în care a fost realizat profitul.

Impozitul pe veniturile din transferul de active digitale

Cotele de impozit pentru veniturile din transferul de criptomonede și alte instrumente valutare se majoreaza la 16 %.

Rămân aplicabile prevederile conform cărora câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacție nu se impozitează, cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei.

Cresterea cotei de impozitare pentru bunurile de mare valoare

Potrivit legii nr. 239/2025, de la 1 ianuarie 2026 cresc și cotele de impozitare pentru clădiri rezidențiale și autoturismele de mare valoare:

  • de la 0,3% la 0,9% pentru clădirile rezidențiale cu valoare mai mare de 2.500.000 lei;
  • de la 0,3% la 0,9% pentru autoturismele cu valoare mai mare de 375.000 lei.  

Reduceri în regimul de scutiri fiscale pentru construcții agricole

De la 1 ianuarie 2026, clădirile utilizate ca sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri și/sau pătule pentru depozitarea și conservarea cerealelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi economice, nu mai sunt scutite integral de impozit pe clădiri, ci se stabilește o reducere fixă de 50% a impozitului pentru aceste clădiri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat, potrivit legii 239/2025.

Pe același subiect

Abonați-vă la newsletter-ul nostru

Va rugăm sa bifați caseta de mai jos pentru a vă abona

Gruia Dufaut & Asociatii nu comunică niciodată prin gmail sau prin alte servicii publice de e-mail.

Fiți vigilenți împotriva phishing-ului:

- Verificați cu atenție adresa de e-mail a expeditorului înainte de a răspunde sau de a partaja informații sensibile.

- Dacă primiți un e-mail care pretinde că este de la Gruia Dufaut & Asociatii, dar provine de la un alt domeniu, nu răspundeți și contactați-ne direct.

Închide